Teama este la fel ca intunericul

Teama este la fel ca intunericul

Teama este la fel ca intunericul. Este imposibil sa faci ceva cu acesta la modul direct. Nu poti sa-l arunci, nu poti sa renunti la el. Singurul mod in care poti scapa de intuneric este sa faci lumina. Intunericul nu dispare decat daca apare lumina. Daca doresti sa ai parte de intuneric, nu ai decat sa stingi lumina; daca doresti sa scapi de el, nu ai decat sa aprinzi lumina. Cert este ca actiunea ta nu are nimic de-a face cu intunericul, ci numai cu lumina.

Sentimentele suprimate si reprimate cauta o supapa de iesire

Sentimentele suprimate si reprimate cauta o supapa de iesire
Sentimentele suprimate si reprimate cauta o supapa de iesire

Suntem ca niste vase sub presiune pregatite sa scoata aburi atunci cand se iveste ocazia. Declansatorii nostri sunt armati si pregatiti sa intre in actiune. Pentru ca suntem deja furiosi, evenimentele exterioare ne infurie. Oamenii isi reprima chiar si sentimentele pozitive. Iubirea suprimata se rasfrange in inima "sfasiata" de atacul de inima. Iubirea suprimata isi face din nou aparitia sub forma iubirii excesive a animalelor de companie sau a diverselor tipuri de idolatrie. Adevarata iubire este lipsita de teama si se caracterizeaza prin non-atasament. Teama de pierdere alimenteaza atasamentul inadecvat si posesivitatea.
Cand presiunea sentimentelor suprimate si reprimate depaseste nivelul de toleranta al unei persoane, mintea ei va crea undeva un eveniment asupra caruia sa-si poata indrepta sentimentele, dandu-le frau liber.
Astfel, cel care reprima multa mahnire va da nastere inconstient, la evenimente pline de tristete in viata sa. Cel care se teme, va face sa se precipite asupra sa experiente infricosatoare, cel furios va fi inconjurat de imprejurari care-l vor infuria, iar cel mandru se va considera tot timplul insultat.
Evenimentele de viata ajung sa fie influentate de emotiile noastre reprimate si suprimate la nivel psihic. Astfel, furia atrage ganduri incarcate de furie. Regula de aur a universului psihic este aceea ca "ceea ce se aseamana se aduna".
Tot ce este viu si conectat la nivelurile vibrationale ale energiei, starea noastra emotionala bazala este detectata de toate formele de viata insufletite din jurul nostru, care reactioneaza la aceasta . Este binecunoscut faptul ca animalele isi dau seama imediat de starea emotionala bazala a unei persoane.
Ce putem face e sa nu opunem rezistenta. Opunerea de rezistenta face ca aceste sentimente sa dureze. Cand renuntati sa-i opuneti rezistenta sau sa-i aduceti schimbari, veti simti o senzatie de usurare. Un sentiment caruia nu i se opune rezistenta va disparea pe masura ce energia din spatele lui o se disipeaza.
Sursa: Letting Go- David Hawkins

Rusine versus vinovatie

Rusine versus vinovatie
Rusine versus vinovatie

Rusinea este un sentiment interior de a fi complet minimalizat sau insuficient ca persoana. Este sinele judecand sinele. Un moment de rusine poate fi o umilinta ata de dureroasa sau o indignare atat de profunda, incat cineva poate simti ca i-a fost rapita demnitatea sau ca a fost expus ca fiind, esentialmente, neadecvat, rau sau vrednic de respingere. Un sentiment persuasiv de rusine este premisa neintrerupta ca persoana este in esenta, rea, neadaptata, defecta, nedemna sau neacceptata pe deplin ca fiinta umana.
Vina este un sentiment mai matur din punct de vedere al dezvoltarii, desi mai dureros, de regret pe care il are cineva cu privire la comportamentul care a incalcat o valoare personala. Sentimentul de vinovatie nu se reflecta direct asupra identitatii personale, nici nu minimalizeaza sentimentul propriei valori. Provine dintr-o constiinta si un set de valori integrate. Este oglindirea sinelui in dezvoltare.
In timp ce vinovatia este un sentiment dureros de regret si responsabilitate pentru propriile actiuni, rusinea este un sentiment dureros despre sine insasi ca persoana. Posibilitatea de a repara pare blocata pentru persoana rusinoasa, deoarece rusinea este o chestiune de identitate, nu o infractiune comportamentala ca si in cazul vinovatiei. Nu exista nimic de invatat de pe urma ei si nici un fel de evolutie nu este deschisa de pe urma experientei, deoarece ea doar confirma sentimentele negative ale persoanei fata de ea insasi.

Utilitatea starilor sufletesti negative

Utilitatea starilor sufletesti negative
Utilitatea starilor sufletesti negative

Nelinistea ne deschide ochii.
Mania ne impinge sa actionam
Disperarea ne aminteste sensul vietii.

Utilitatea starilor sufletesti mixte:
Culpabilitatea ne face sa ne reevaluam comportamentele.
Nostalgia ne impinge sa apreciem trecutul si sa irosim mai putin momentele placute ce vor veni.

Rusinea: - mlastina sufletului

Rusinea: - mlastina sufletului
Rusinea: - mlastina sufletului

Rusinea este acel sentiment de fierbinteala care face ravagii in interiorul nostru, facandu-ne sa ne simtim mici, plini de defecte si insuficient de buni.
Rusinea este sentimentul incredibil de dureros sau experienta convingerii ca avem un defect care ne face nedemni sa fim iubiti si sa ne integram profund intr-o comunitate, spune Brene Brown, New York:2007.
Rusinea alunga pretuirea de sine, convingandu-ne ca asumarea povestii noastre ii va face pe ceilalti sa gandeasca urat despre noi. Ea este strans legata de teama. Noi ne temem ca oamenii nu ne vor mai placea daca vor sti adevarul legat de noi, de trecutul nostru, de convingerile noastre, de dificultatile prin care trecem, si poate nu iti vine sa crezi, dar uneori ne este la fel de greu sa ne asumam calitatile pozitive, nu doar defectele.
Credem ca rusinea o simt doar aceia care au trecut prin traume teribile, dar acest lucru nu este adevarat. Toata lumea experimenteaza acest sentiment, desi pare sa se ascunda in cele mai intunecate cotloane ale subconstientului nostru, realitatea este ca rusinea afecteaza imaginile noastre cele mai familiare, inclusiv cele legate de infatisarea corporala, familie, copii, bani, munca, dependente, sex, etc. A fi rusinat inseamna a fi om.
A vorbi despre dificultatile prin care trecem nu e un lucru usor, iar cei care doresc sa aiba o imagine "nepatata" , nu mai sunt inclinati sa spuna vreodata adevarul. De aceea, rusinea ii iubeste cel mai mult pe perfectionisti, pe care ii reduce la tacere.
Vestea buna este ca de vreme ce toti oamenii sufera de rusine, toata lumea este capabila sa isi dezvolte o flexibilitate in fata acestei emotii. Aceasta virtute este capacitatea de a recunoaste rusinea, de a ne confrunta cu ea intr-o maniera constructiva, pastrandu-ne pretuirea de sine si autenticitatea, si de a ne dezvolta in ultima instanta curajul si compasiunea.
Primul lucru pe care trebuie sa il intelegem despre rusine, este ca, cu cat vorbim mai putin despre acest sentiment, cu atat el se intensifica mai mult.
Rusinea are nevoie de trei lucruri pentru a scapa de sub control: de secret, de tacere si de judecata critica. Atunci cand traim o experienta rusinoasa, iar apoi o ascundem, ea nu face decat sa se infecteze si sa puroieze. In final, ajunge sa ne consume de tot. De aceea, vrem nu vrem, trebuie sa ne impartasim experienta.
Rusinea este un sentiment care apare intre oameni si care se vindeca intre oameni. Daca putem gasi pe cineva care si-a castigat dreptul de a ne asculta povestea, trebuie neaparat sa i-o spunem.
Rusinea isi pierde mult din putere atunci cand e descrisa in cuvinte.

Increderea

Increderea
Increderea

Increderea,ca stare sufleteasca, nu se bazeaza doar pe o succesiune de reusite si de certitudini, ci si pe amintirea durerilor si a tulburarilor pricinuite de infrangerile noastre trecute, a felului in care le-am depasit, in care am invatat din ele; si pe anticiparea adversitatilor ce vor veni, precum si capacitatea noastra de a ne confrunta cu ele. Increderea va putea fi insotita de neliniste,daca undeva dainuie ideea ca trebuie sa iesim invingatori din aceste confruntari; ea va fi senina daca acceptam dinainte ideea ca nu vom iesi neaparat victoriosi din orice incercare.
Christophe Andre

Culpabilitatea

Culpabilitatea
Culpabilitatea

Este o stare sufleteasca pasionala si complexa. Un apropiat ne cere ajutorul, il refuzam pentru ca acesta ne complica viata si pentru ca nu pare atat de important. Refuzul nostru este acceptat fara comentarii. Se vede clar ca l-am contrariat, poate ca l-am suparat. Dar stim ca nu e chiar o grozavie, ca celalalt se poate descurca si altfel. Doar daca nu cumva...Scurta schimbare a aprins starile sufletesti de culpabilitate.
Ne intrebam daca am facut bine refuzand. Daca acest refuz nu este cumva in dezacord cu valorile noastre. Suntem tristi pentru ca avem sentimentul de a-l fi facut sa sufere, de a fi deteriorat o legatura importanta pentru noi. Deceptie de sine, de a nu fi fost disponibil, mai serviabil.Apoi agasare ca urmare a faptului ca nu putem fi mai egoisti: In definitiv, la naiba! Iritatia impotriva celui care a venit sa ne ceara chestia asta: inainte, eram linistiti, noi n-am cerut nimic! Apoi revenirea remuscarilor: dorinta de a da inapoi si de a spune da, ca sa nu ne mai simtim atat de prost cum ne simtim acum.
Deodata, sentimentul de oboseala pricinuit de nevoia de a face toate aceste alegeri, de a lua toate aceste decizii. O mica rabufnire de neliniste: si daca eu insumi as avea nevoie, intr-o zi, sa cer ajutorul si mi s-ar spune nu? Si daca as fi la ananghie si nu m-ar ajuta nimeni? Dupa o vreme suntem satui pana in gat de toate aceste ruminatii, incercam sa trecem la altceva.
Sa fim seriosi...Doar nu crezi ca starile tale sufletesti vor inceta cat ai bate din palme, doar pentru ca asa ai hotarat?!
Nu, nu se vor opri in felul acesta. Mai cu seama culpabilitatea, care joaca un rol important in psihismul nostru: acela de a ne constrange sa reexaminam anumite decizii daunatoare celorlalti. Culpabilitatea interpeleaza constiinta noastra morala si ne forteaza sa reflectam: Aceasta suferinta pe care (poate)am declansat-o putea fi oare evitata? Si in ce fel?
Prea putina culpabilitate face din noi niste egocentrici. Dar prea multa culpabilitate ne face sa devenim bolnavicios de sensibili.
Christophe Andre

Deceptia

Deceptia
Deceptia

Deceptia este tipica pentru o stare sufleteasca. Ea se intemeiaza pe amintirea unei increderi acordate, care ar fi trebuit sa fie placuta, dar care este contaminata de ceea ce a pricinuit deceptia(de obicei tradare). Atunci,dupa amaraciune, urmeaza tulburarea: deceptia nu este doar o suferinta emotionala, ci si o repunere in discutie a viziunii noastre asupra lumii.
Am avut incredere, dar acest lucru nu mai este posibil.
In mod ciudat,deceptia se termina adesea cu un gust dulce-amar: pentru ca, intr-un anume fel, este o satisfactie dureroasa, o certitudine, iar certitudinile ne satisfac mai mult decat indoielile.
Deceptia este o stare sufleteasca care ne provoaca o durere mai intai violenta, in care emotiile inving gandurile, apoi trenanta, atunci cand muscatura acestor emotii lasa locul unor viziuni triste asupra lumii.
Christophe Andre

Nostalgia

Nostalgia
Nostalgia

Are caracter mixt: acest regret melancolic pentru un lucru care a trecut asociaza in acelasi timp placerea(amintiri agreabile) cu durerea(pentru ca a trecut). A-ti aminti,a zambi,dar a suferi din pricina amintrii...
Nostalgia este indeajuns de agreabila pentru a avea dorinta de a i te consacra,pentru a reveni la ea atat de des, orice s-ar intampla.
In nostalgie,un strop de tristete joaca rolul sarii in bucate.
Christophe Andre

Sa intelegem starile sufletesti

Sa intelegem starile sufletesti
Sa intelegem starile sufletesti

Ideea de stare sufleteasca nu apartine domeniului psihologiei stiintifice, ea isi are radacinile mai degraba in poezie. Dar cu toate acestea e o realitate psihologica si fiecare intelege despre ce este vorba. Daca ne gandim bine, starile sufletesti nu trimit la o realitate vaga, ci la o realitate complexa.
Starile noastre sufletesti sunt mai mult decat niste ganduri sau emotii: sunt amestecul acestora. Nici o emotie nu e lipsita de gandire, nici un gand nu e complet lipsit de amintiri, nici o amintire nu exista fara emotie.
Starile sufletesti sunt expresia acestui mare amestec a tot ceea ce se petrece in noi si in jurul nostru.
Acest amestec este in mod evident pe cat de bogat, pe atat de complicat: impur,unic,labil, niciodata exact acelasi. Ca valurile marii..
Starile sufletesti s-ar putea defini spunand ca sunt continuturi mentale, constiente sau inconstiente, ce amesteca stari ale trupului, emotii subtile si ganduri automate, si care vor influenta majoritatea atitudinilor noastre.
In general nu le acordam decat o mica atentie si nici nu le consacram eforturi, fie ca sa le intelegem, fie ca sa le cerem sa se puna in slujba noastra.
Din fericre, ele fac acest lucru singure, de la sine:rolul si influenta lor asupra a ceea ce facem sunt imense.
Christophe Andre




Promovare

 • Colegiul Psihologilor din Romania
www.copsi.ro
Bun simt si echilibru in profesia de psiholog.


Convertor valutar

Cabinet de psihoterapie si hipnoza clinica Psiholog Psihoterapeut Teodora Meghesan, consiliere, terapie, tratamente, tehnici, fobie, depresie, anxietate, psihoterapie psihologica Oradea Alimente pentru trup si minte, Atitudinea este totul, Autosugestia, Cabinet de consiliere psihologica Oradea, Cabinet de psihoterapie Oradea, Cabinet Hipnoza Oradea, Cabinet Psihorelax Oradea, Caractere si comportamente, Cauzele subtile ale imbolnavirilor, Ce este psihoterapia, Cere ajutor, Cine poate beneficia de psihoterapie, Complexul de inferioritate, Complexul de superioritate, Consiliere pentru adolescenti, Consiliere pentru adulti, Consiliere pentru angajati, Consiliere pentru pensionari, Consiliere si orientare in cariera, Consilierea de cuplu, Consilierea durerii doliului, Consilierea persoanelor varstnice, Cum decurge prima sedinta de psihoterapie, Cum te poate ajuta psihologul, Dependentele copiilor si tinerilor, Depresia, Despre frica, panica si ingrijorari, Dezvoltare personala, Frica de moarte, Gestionarea emotiilor, Hipnoterapia, Hipnoterapia si anxietatea, Hipnoterapia si depresia, Hipnoza, Hipnoza Ericksoniana, Hipnoza in terapia ostilitatii si a maniei, Hipnoza in tulburările conduitei alimentare, Hipnoza in tulburările psihosomatice, Hipnoza medicala, Hipnoza medicala, Inductia hipnotica, Managementul anxietatii, Managementul depresiei, Managementul furiei, Metafore terapeutice, Nevoia de mangaieri, Nevroza, Oferta si pret, Practici pentru a deveni fericiti, Preia controlul asupra vietii tale, Psihanaliza si spiritualitate, Psihocardiologie, Psihosomatica, Psihoterapia adolescentului, Psihoterapia familiei, Psihoterapia familiei,Psihoterapia femeilor insarcinate, Psihoterapia traumei, Psihoterapie de cuplu, Psihoterapie de cuplu, Psihoterapie individuala, Psihoterapie individuală, Psihoterapie la domiciliu, Psihoterapie online, avantaje si dezavantaje, Psihoterapie Ortodoxa, Respectul de sine, Sanatate si frumusete, Sanatatea creierului, Schimbarea gandirii, Serviciile cabinetului de psihoterapie, Starile sufletesti, Tehnici de relaxare, Terapia dependentei, Terapia subconstientului, Terapia suferintei, Terapie prin credinta, Tulburari afective, Tulburari hipocondriace, Tulburarile alimentare, Tulburarile anxioase, Tulburarile de personalitate, Tulburarile de somn, Virtutile terapeutice ale culorilor , dezvoltare, personala, adulti, consilierea, persoanelor, oncologice, consilier, autocunoastere, consiliere, vocationala, consiliere, informare, parinti, persoanelor cu cancer, psihoterapia, criza varstei de mijloc, cauzele subtile ale bolilor,durere sufleteasca ................................................................................................................................................................................................................................................................. Realizare pagini web, imagine, publicitate si promovare online www.groupromo.ro